Serghei

In zilele noastre totul se negociaza. Chiar si prietenia. Vreau sa va povestesc in cele ce urmeaza despre cum am cumparat prietenia celui mai cinstit si corect om din lume. Este vorba despre Serghei. Dupa cum o arata numele, Serghei e un tip rus. Are cam 1.90 inaltime, ochi albastri, e ras in cap si are mustata blonda. Desi merge la sala si arata impresionant, e bland ca un iepuras. Ne-am intalnit in circumstante mai putin placute ale vietii mele. In urma unor deceptii avute in dragoste, am apelat la Serghei pentru sfaturi. Din nefericire la sfaturi nu prea se pricepe, in schimb putea sa imi ofere serviciile lui de paza. Bun. Astfel am ajuns sa ne imprietenim. De fiecare data cand ma gandeam la cine nu trebuie, aparea Serghei si intr-o maniera mai delicata sau nu, convingea persoana de sex feminin sa imi lase un pic de spatiu.

Un mic amanunt am uitat sa precizez. Serghei este imaginar. Detaliu neimportant. Cateodata mintea mea, mai ales seara inainte de culcare e precum o pajiste verde cu un cer albastru. Si cand ma linisteam mai mult aparea diavolita. Dar de cand il am pe Serghei, totul e ok. Vine Serghei deschide o ferestra in cer si o trimite afara pe raufacatoare. Eu fiind un tip sensibil il intreb ce se intampla cand o arunca asa prin gaura din cer. Iar el calm raspunde: “O trimit in lumea reala”

Ne-am despartit la un moment dat din doua motive: ma vindecasem si Serghei devenea prea real. Era o seara obisnuita, cand ma gandeam la ea si l-am strigat ca de obicei pe bunul meu prieten. El intarzia. Pana la urma a aparut si ca un super – ego a izgonit-o. Curios, si un pic suparat, l-am intrabat de ce a intarziat atat. L-am intrebat daca a stat sa fumeze. Si atunci mi-a raspuns: “Am mancat un morcov. Doar stii ca sunt sportiv si nefumator”. De atunci nu ne-am intalnit, pentru ca speriat de faptul ca Serghei poate vorbi de unul singur m-am decis sa il las sa se intoarca in Rusia lui. Ne mai scriem, dar foarte rar.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*